
În perioada 11-13 noiembrie 2019, trei formatori ai Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, au participat la un curs de formare intitulat “Cross-disciplinary teaching in Norway – a practical exploration”. Cursul s-a desfășurat în Oslo, Norvegia și a fost susținut de către instituția de formare Newschool AS. Echipa de participanți a inclus un profesor cu experiență de predare la nivel liceal (Colegiul Tehnic ,,Dimitrie Ghika'' Comănești), un profesor cu experiență de predare la nivel gimnazial (Școala Gimnazială Cleja) și un director de unitate școlară (Școala Gimnazială Sascut).
Cursul a reunit 12 de profesori din România,
Portugalia, Germania și Norvegia și a cuprins activități interactive de
familiarizare cu modele de predare transcurriculară din sistemul de învățământ
norvegian și cu politici educaționale existente la nivel internațional. În țara
gazdă abordarea integrată a conținuturilor se va face, începând cu anul școlar
2020-2021, prin intermediul a trei discipline: dezvoltare durabilă, democrație
și cetățenie, sănătate publică și abilități de viață. Beneficiarii au
experimentat astfel cu principiile predării transcurriculare, lucrând în echipe
mixte. Mobilitatea a inclus și o sesiune de job-shadowing într-o școală cu
program Montessori având experiență în predarea cross-curiculară, învățarea
bazată pe proiect și educația incluzivă.